Misiunea Fundației

Mihai Neșu Foundation sprijină copiii cu dizabilități și boli cronice din România prin implicarea în proiecte și acțiuni caritabile, în vederea îmbunătățirii stării lor de sănătate. Fundația își propune să înfiinţeze noi centre de recuperare pentru copii la standarde internaţionale şi să contribuie la dotarea centrelor deja existente în scopul oferirii unui cadru optim de recuperare.

Punctul de plecare

Încă din 2010, cu un an înainte de nefericitul accident suferit de Mihai Neșu, acesta s-a implicat voluntar în antrenarea echipei de copii UVV din Utrecht, dorind să le ofere șansa de a juca fotbal sub supervizarea unui sportiv deja consacrat. Prima inițiativă caritabilă a avut loc în acest cadru, atunci când – drept mulțumire pentru grija lui – părinții copiilor antrenați de Mihai au decis să facă o colectă de echipamente sportive care să fie expediate în țara sa natală, România. Astfel, încă din acest moment, Mihai Neșu a reprezentat un punct în jurul căruia inițiativele umanitare s-au putut dezvolta.

De aceea, în 2011, după accidentarea lui Mihai și noua sa situație de sănătate, acesta a luat decizia de a înființa o fundație care să vină în întâmpinarea copiilor cu dizabilități și boli cronice. Așadar, Mihai Neșu Foundation s-a hotărât să concentreze întreaga activitate caritabilă cu privire la copiii din România, considerând că aceștia duc lipsă uneori de cele mai elementare tipuri de îngrijire medicală și asistență socială. Cunoscând din proprie experiență neajunsurile unei dizabilități, Mihai a realizat că acești copii nu trebuie supuși unei poveri într-atât de mari. Luând în seamă costurile semnificative pe care tratamentele și îngrijirea acestor copii le implică, activitatea fundației se axează pe beneficiari provenind din familii fără posibilități financiare.



Mihai Neșu

Date personale

Name: Mihai Neșu
Birth date: 19.02.1983
Birth place: Oradea, Romania
Height: 1,78 m
Position: Left defender

Trofee câștigate

2000-2001 FC Steaua București - Campion
2000-2001 FC Steaua București - Supercupa
2004-2005 FC Steaua București - Campion
2005-2006 FC Steaua București - Campion
2005-2006 FC Steaua București - Supercupa

Informații

Mihai Neșu este un fost internațional român care și-a încheiat cariera fotbalistică la doar 28 de ani în urma unui accident petrecut la antrenamentul echipei FC Utrecht din data de 10 mai 2011, când și-a fracturat o vertebră cervicală ce l-a lăsat, momentan, paralizat de la umeri în jos.
Mihai a avut primul contact cu fotbalul la vârsta de 10 ani în Oradea, fiind îndrumat de antrenorul Ioan Naom.
La 18 ani, Mihai se transferă la FC Steaua București după ce a fost observat la un turneu de juniori de către antrenorul secund al echipei din București din acea perioadă, Ștefan Iovan. Odată ajuns sub comanda lui Victor Pițurcă, Mihai își face loc treptat în echipa mare a Stelei, debutând pe 21 aprilie 2002 în meciul Petrolul 1 - 1 Steaua. În cei șapte ani petrecuți în lotul echipei din Ghencea, Mihai a adunat 128 de meciuri oficiale în toate competițiile, marcând un gol.
În septembrie 2008, Mihai se transferă în Olanda la FC Utrecht, cu care semnează un contract pe patru ani. În primii trei ani, Mihai a bifat 104 meciuri în toate competițiile, marcând două goluri, în timp ce ultimul an al contractului scadent în vara lui 2012 a coincis cu accidentarea și perioada sa de recuperare.
De asemenea, Mihai Neșu a fost selecționat de nenumărate ori și în lotul echipei naționale a României, pentru care a îmbrăcat tricoul oficial de joc de opt ori.
In palmaresul sau sunt 3 titluri de campion al Romaniei cu Steaua Bucuresti si 2 Supercupe.

* Precizăm că aceasta nu este un website despre Mihai Neșu, ci despre Mihai Neșu Foundation și activitațile ei.

  • Telefon:

    0721 366 252
  • Program cu publicul:

    Luni - Vineri: 10:00 - 19:00
  • E-Mail:

    Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • Adresa:

    str. Dimitrie Cantemir nr.39, Oradea
  • Banca Transilvania

    Sucursala Oradea
    IBAN RO63BTRLRONCRT0246793101 - cont în Lei
    IBAN RO13BTRLEURCRT0246793101 - cont în Euro
    BIC - Swift BTRLRO22
    IBAN RO17BTRLUSDCRT0246793101 - cont în USD

Newsletter

captcha 

 Copyright © 2017. Toate drepturile rezervate Mihai Neșu Foundation
Web design realizat de Weblike PRO