Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii Sfântul Nectarie
Ai ajuns pe acest site deoarece copiii cu dizabilități au nevoie de tine!
Nu te speria! Nu-ți golim buzunarele, dar trebuie sa știi că 25 lei înseamnă pentru copii o ședință de terapie, un pas mai aproape de bucuria de a putea merge sau de a rosti primul cuvânt!
Te invităm să te alături lui Mihai Neșu și să-l ajuți să câștige viitorul copiilor cu dizabilități, oferindu-le șansa de a fi sănătoși!
Adevărații fani sunt pentru totdeauna!
Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii ”Sfântul Nectarie” a fost deschis in data de 6 iulie 2015 din dorința lui Mihai Neșu de a contribui sistematic, cu profesionalism, pe termen lung, la recuperarea copiilor cu dizabilități, cu ajutorul fanilor și a oamenilor care l-au iubit ca fotbalist și care încă îi sunt alături.
Terapii
Toate terapiile zilnice sunt susţinute în proporţie de 80-75% de către Fundaţia Mihai Neşu, restul de 20-25% din contribuţia beneficiarilor. Acest lucru este posibil cu ajutorul vostru!
În cadrul centrului copiii fac zilnic kinetoterapie, hidroterapie, logopedie, terapie ocupațională, hipoterapie, scripetoterapie, muzicoterapie, banda de mers, stimulare musculară cu V plus, terapie cranio sacrala, manipulare fascială pe termen lung, în scop caritabil, cu o contribuție de 25/30 ron ședință din partea a 90% din beneficiari și cu reduceri între 25% și 50% din partea a 10% din beneficiari. Contribuția fiecărui copil la terapie se stabilește în urma adeverințelor de venit prezentate de către părinți.
În prezent 73 de copii vin zilnic la terapiile obișnuite în intervalul orar 8:00-20:00. Pe lângă aceștia, alți 62 de copii din 28 județe ale țării vin periodic, pentru sesiuni de 3 săptămâni pentru Therasuit Therapy.
Diagnosticele copiilor cu care au lucrat terapeuţii fundaţiei sunt: tetrapreză spastică, sindrom hipoton, dipareză, hemiplegie, tetrapreză diskinetică, ataxie cerebeloasă, hidocefalie, tulburare de spectru autist, hipoplazie de corp calos, parapareză spastică, mutaţie gena AP4B1, encefalopatie sechelară infantilă, miopatie congenitală forma centromedulară, sindrom Cri du chat, paralizie cerebrală spastică, Sindrom West, Hemipareză, Sindrom Allan Herdon Duddlez, Sindrom de deleţie 18Q, Sindrom Angelman, Anomalii congenitale multiple, malformaţia venei Galeni, Mielomelingocel lombo-sacral, Sindrom Wolf Hirschhorlm, Microcefalie, hipoacuzie severă, Sindrom Down, Sindrom de duplicaţie chr1p35 in mozaic, picior aquin bilateral,anteversie de col femural, Sindrom Hiperkinetic, amiotrofie spinală tip 1, tip 3, sindrom pluriformativ, coarctatia istmului aortic, distrofie grad 2 şi altele.
Din luna iulie 2015 până în luna decembrie 2023 Centrul de recuperare înființat de Mihai Neșu în Oradea a oferit :
- 48640 ședințe de kinetoterapie
- 7326 ședințe de terapie ocupațională
- 6962 ședințe de logopedie
- 55080 ore de Therasuit Therapy
- 6040 ședințe de hidroterapie
- 260 sesiuni de consiliere individuală
- 40 de întâlniri în cadrului grupului de suport pentru părinți
- 450 sedințe de echitație
- 560 ședințe de muzicoterapie
- 164740 km parcurși cu beneficiarii mașinii adaptate pentru persoane cu dizabilități, in regim caritabil
- cazare în apartamentul fundației, în regim caritabil, pentru 110 de familii care au stat 3 săptămâni fiecare, pe perioada participării la terapia Therasuit, în cadrul centrului de recuperare.
Serviciul de transport adaptat -Mașina Fundației Mihai Neșu
În cadrul Fundației Mihai Neșu funcționează și serviciul de transport adaptat pentru persoanele cu dizabilități neuromotorii sau locomotorii. Pentru a beneficia de acest serviciu este necesar să pregătiți buletinul persoanei cu handicap, buletinul însoțitorului, certficatul cu handicap al beneficiarului, care vor fi prezentate șoferului înainte de cursă sau trimise pe la nr 0721366252 pe whatsapp. Un drum dus sau întors în Oradea și 15 km în împrejurimi costă 10 lei pentru beneficiar.
Menționăm că programul șoferului nostru este de 8h/zi între orele 8-16 astfel că cei care doresc să programeze consultații/ieșiri în oraș la care să meargă cu mașina fundației trebuie să se încadreze în acest interval orar.
În cazul în care o persoană locuiește la bloc sau la casă cu scări poate solicita pentru doar 15 lei în plus transportul cu liftul de la etaj, dar e necesar să specifice acest lucru cu minim 24 h înainte șoferului pentru a încărca liftul. Pentru orice tip de transport e necesar ca persoana să aibă scaun rulant.
Atenție! Fundația Mihai Neșu nu se ocupă și de manipularea (așezarea, ridicarea) beneficiarului din/ în scaun rulant, doar de serviciul de transport până la destinația dorită.
Atenție! Cu excepția Terapiei Therasuit, unde pot veni copii din toată țara, pentru toate celelalte terapii, frecvenţa la centru este săptămânală și presupune ca familia copilului să locuiască în Oradea sau împrejurimi.
Pentru a putea fi urmărită o evoluție pe lungă durată, înscrierea se face doar pentru participarea pe termen lung (minim 1 an) la terapiile diferite de Therasuit.
Pentru a face cerere de înscriere la Terapia Therasuit trebuie să ne trimiteți în mail sau pe whatsapp la nr 0721366252 urmatoarele documente ale copilului:
1) radiografie de șold cu interpretare (nu mai veche de 12 luni),
2) prima scrisoare medicală
3) ultima scrisoare medicală
Părinții trebuie să aibă în vedere că programările la Therasuit se fac cu aprox un an înainte, dar există posibilitatea de a fi primiți mai devreme, în locul copiilor care lipsesc, dacă se rezervă un loc pe lista de așteptare.
Scopul și obiectivele Centrului de recuperare pentru copii cu dizabilități ”Sfântul Nectarie”
Scopul centrului este să ofere terapiile necesare întreținerii zilnice și recuperării copiilor cu dizabilități pe termen lung, în regim caritabil, la cele mai bune standarde.
- informarea cetățenilor asupra existenței șanselor de recuperare și îmbunătățire a vieții copiilor cu dizabilități,
- încurajarea unui spirit proactiv în viața comunității prin contactul direct cu beneficiarii și posibilitatea de a investi în ameliorarea sănătății fiecărui copil,
- implicarea oamenilor obișnuiți și a firmelor în viața Fundației Mihai Neșu organizarea de evenimente și campanii de strângere de fonduri pentru susținerea pe termen lung a terapiilor copiilor de la centru,
- perfecţionarea terapeuţilor care lucrează în cadrul centrului prin participarea la specializări și la conferințe în țară și străinătate,
- achiziționarea unor echipamente de înaltă tehnologie care susțin procesul de recuperare neuromotorie a copiilor.