Kinetoterapia este definită ca un complex de metode care folosesc mișcarea în scop terapeutic:
prin mișcare se urmărește refacerea unor funcții diminuate sau creșterea nivelului funcțional pentru diverse dureri.
prin traducere, termenul de „kinetoterapie” înseamnă terapie prin mișcare și reprezintă un tip de gimnastică medicală care are niște obiective bine stabilite.
Obiectivele generale ale kinetoterapiei:
Corectarea posturii și aliniamentului corpului;
Creșterea mobilității articulare;
Creșterea forței musculare;
Creșterea rezistenței musculare;
Coordonare, control și echilibru;
Reeducarea respiratorie;
Relaxare musculară.
În cadrul Centrului de recuperare Sfântul Nectarie din Oradea o ședință de kinetoterapie are o durată de 45 minute. Contribuția părintelui pentru o ședință este de 15 lei. Costul întreg al ședinței este de 45 lei, însă 30 lei este costul sponsorizat de Mihai Neșu Foundation. Menționăm că în cadrul Centrului de recuperare Sfântul Nectarie se pot face terapii doar în regim de lungă durată, cu frecvență săptămânală, pe bază de abonament, scopul fundației fiind ajutorarea copiilor cu dizabilități și urmărirea evoluției lor pe termen lung.
Luni, Joi și Vineri: 12:00 - 14:00
Marți și Miercuri: 16:00 - 18:00
E-Mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Adresa:
str. Dimitrie Cantemir nr.39, Oradea
Banca Transilvania
Sucursala Oradea
IBAN RO63BTRLRONCRT0246793101 - cont în Lei
IBAN RO13BTRLEURCRT0246793101 - cont în Euro
BIC - Swift BTRLRO22
IBAN RO17BTRLUSDCRT0246793101 - cont în USD